De-a lungul sarcinii ai nevoie de 55.000 de calorii în plus pentru ca bebelușul tău să fie sănătos și să se dezvolte ca la carte. Pare enorm! Dar făcând împărțirea, rezultă doar 300 de calorii în plus, necesare în trimestrele doi și trei. În schimb, ai nevoie de mult mai mulți nutrienți decât în mod normal, așa că trebuie să mănânci inteligent. Uite ce ai voie și de ce alimente să te ferești în sarcină.

Meniul în sarcină trebuie să includă cât mai multe alimente bogate în calciu, proteine, fier și acizi grași esențiali, foarte importanți pentru dezvoltarea bebelușului pe care îl vei aduce pe lume. Vezi aici mai multe informații despre nutrienții esențiali în sarcină, pentru mamă și copil.

Sunt însă alimente pe care este mai bine să le eviți în timpul sarcinii. Pentru că organismul tău trece printr-o mulțime de schimări, sistemul tău imunitar este ușor bulversat și mai nepregătit să facă față eventualelor boli. Dacă înainte de a rămâne însărcinată anumite alimente ți-ar fi provocat doar o durere de stomac, acum greșelile alimentare se plătesc mult mai scump și chiar pot pune în pericol viața bebelușului.

Nu te speria, dar fii în gardă și ferește-te de următoarele alimente când ești însărcinată:

Pește crud – deși bogat în acizi grași esențiali, peștele crud poate conține paraziți și bacterii periculoase pentru făt. Peștele spadă, rechinul și macroul conțin foarte mult mercur, care poate afecta serios dezvoltarea și sănătatea bebelușului. Ia-ți porția de acizi grași esențiali și vitamine din somon, dar nu exagera cu peștele – consumă-l cu moderație: o dată sau de două ori pe săptămână.

Ouă – sursă de proteine (foarte importante în sarcină), ouăle pot fi infestate cu Salmonella, bacterie periculoasă pentru bebeluș. Ferește-te de creme și sosuri care conțin ouă crude: maioneză, sos Caesar, chiar anumite tipuri de înghețată (care au în compoziție ou crud). Dacă nu ești sigură, mai bine nu mânca! – este o regulă pe care trebuie să o aplici în sarcină.

Brânzeturile (și laptele) nepasteurizate sunt un mediu propice de dezvoltare pentru Listeria monocytogenes, bacteria care declanșează Listerioza, foarte periculoasă pentru făt. Infecțiile cu Listeria pot cauza pierderea sarcinii, decesul la naștere și boli grave ale bebelușului.

Pateurile pot fi și ele contaminate cu Listeria și sunt pe lista alimentelor contraindicate în sarcină.

Ficatul este pe lista alimentelor interzise și din cauza nivelurilor mari de vitamina A. Prea multă vitamina A este dăunătoare pentru dezvoltarea fătului. Evită produsele care au în compoziție ficat: pateuri, cârnați, leberwurst, caltaboș etc.

Cafeaua nu este interzisă, dar trebuie consumată cu moderație: 200 ml pe zi. Niveluri ridicate de cafeină pot cauza pierderea sarcinii sau greutate scăzută la naștere.

Alcoolul afectează serios dezvoltarea bebelușului în timpul sarcinii. În timp ce unii medici sunt mai permisivi și spun că un pahar de alcool slab (bere) este permis ocazional, există numeroase studii care arată că efectele alcoolului asupra dezvoltării fătului sunt dezastruoase. Consumul de alcool în timpul sarcinii este vinovat pentru avorturi spontane, nașterea unui bebeluș cu greutate foarte scăzută, defecte fizice sau de dezvoltare, slabă coordonare musculară, probleme ale ochilor și probleme comportamentale pe toată durata vieții bebelușului.