Al doilea an din viața copilului este unul de tranziție alimentară – copilul trece de la un meniu bazat mai mult pe lapte, la o varietate de alimente care să-i acopere nevoile nutriționale crescute.

De câtă hrană au nevoie juniorii?
În funcție de vârstă, temperament și nivelul de activitate, dar și de greutate, un junior de 1-3 ani are nevoie de 1000-1400 de calorii pe zi. Uite care ar fi necesarul nutrițional minim după primul an de viață și ce grupe de alimente îl acoperă.

Cereale – 150 g (maxim 6 portii)
Cereale, orez, ovăz, paste, pâine (variantele integrale au mai mulți nutrienți, dar unii medici recomadă prudență în cazul alimentelor bogate în fibre, pentru a evita anumite probleme digestive).

Ce să știi: 1 portie=30 g de cereale = o felie de pâine, o cană mică de cereale pentru copii, gata preparate sau jumătate de cană de orez fiert sau paste.

Legume – 100-150 g

Ce să știi: Aplică principiul dietei curcubeu și dă-i copilului să mănânce legume de cât mai multe culori, bogate în nutrienți diferiți.

Fructe – 1 porție

Ce să știi: 1 porție = o banană sau un măr mare sau pară, 2-4 fructe mici (prune, caise), 5-6 lingurițe de stafide, cireșe sau zmeură, 40 g fructe uscate.

Lapte și produse lactate – 2-3 porții (700g –in echivalent de lapte)

Ce să știi: 1 porție = 1 ceasca de lapte sau 200 g iaurt sau 80 g brânză

Proteine – 1-2 porții
Proteinele construiesc, mențin și înlocuiesc toate țesuturile din corp, sunt cărămizile pe care ne este clădit întreg organismul. Carne, pește, ouă, nuci și semințe, mazăre, linte, tofu sunt surse de proteine pentru juniorul tău.

Ce să știi: 1 porție = 60 g carne pui/curcan, sau 80 g pește, 1 ou, 50 g de nuci, 35 g semințe de susan sau floarea soarelui

Grăsimile sunt și ele necesare în meniul juniorului. Alege însă acele grăsimi sănătoase, mono și polinesaturate, din peștele gras, semințele de in și uleiurile vegetale, presate la rece.