Dacă eşti însărcinată sau plănuieşti să rămâi însărcinată, cu siguranţă ai auzit de acid folic. Este o vitamină din complexul B care joacă un rol foarte important în etapa de preconcepție şi în primul trimestru de sarcină.

De regulă, este mai bine dacă iei nutrienţii de care ai nevoie din alimentele pe care le consumi decât să iei suplimente, cu o excepţie – acidul folic. Pentru o sarcină sănătoasă, este recomandat să iei supliment de acid folic cu cel puţin 3 luni înainte de concepţie şi în primele 12 săptămâni de sarcină.

Rolul acidului folic este indispensabil în dezvoltarea măduvei spinării şi a creierului în primele etape ale sarcinii. Riscul de spina bifida (atunci când coloana vertebrală a fătului nu se închide în prima lună de sarcină) poate fi redus substanţial dacă viitoarele mămici respectă recomandarea de a lua suplimentul de acid folic în termenele indicate.

Realitatea este că multe dintre sarcini sunt neplanificate, însă dacă sarcina te-a luat pe nepregătite, este nevoie să începi să iei acid folic imediat ce ai aflat că eşti însărcinată şi să continui administrarea în primele 3 luni de sarcină.

Specialiştii recomandă un supliment de 400 micrograme de acid folic pe zi pentru a beneficia la maxim de această vitamină, o cantitate pe care cu greu o poți obține doar din alimentație. Pe lângă supliment, poţi beneficia de vitamina B (folat) din alimente. Alimentele care conţin folat sunt: legumele verzi (spanac, broccoli, varză şi varză de Bruxelles) , mazărea şi fasolea, anumite fructe şi în special portocalele.

Există, de asemenea, şi alimente îmbogăţite cu acid folic care pot face parte  din dieta ta zilnică: cereale, lapte sau pâine.

De exemplu, poţi începe ziua cu o porţie de cereale îmbogăţite cu acid folic şi lapte, să continui cu un prânz completat cu o salată de spanac şi un fresh de portocale.