După împlinirea vârstei de 1 an, este posibil să observi o scădere a apetitului copilului tău. Va părea că se satură din câteva guri de mâncare sau va refuza să se aşeze la masă. Deşi acest comportament te va îngrijora, cu siguranţă, ţinând cont şi de activitatea din ce în ce mai intensă pe care o are, există o explicaţie foarte bună pentru el: ritmul de creştere a scăzut şi nu mai are nevoie de multă mâncare.

În această perioada este bine să ţii cont de câteva sfaturi şi recomandări:

  1. Copilul de 1 an are nevoie de aproximativ 1.000 de calorii împărţite în 3 mese şi 2 gustări pe zi pentru a-i susţine nevoile pentru creştere şi energie. Nu conta pe faptul că cel mic va respecta programul meselor, în această perioadă are un program propriu destul de greu de prevăzut de la o zi la alta. Iată câteva exemple:
  • Va mânca foarte bine la micul dejun şi aproape nimic altceva în restul zilei.
  • Va mânca acelaşi fel de mâncare câteva zile la rând pentru ca apoi să-l refuze.
  • Va mânca 1.000 calorii într-o zi, iar următoarele două zile mult mai mult sau mai puţin.
  1. Încurajează-l, fără să pui presiune, să mănânce la timp. Deşi pare o “misiune imposibilă”, după câteva zile de încurajări de a mânca la timp şi punându-i la dispoziţie mâncarea potrivită, dieta şi programul lui se vor echilibra.
  2. Copilul de 1 an are nevoie de mâncare din aceleaşi grupe de alimente de bază ca şi adulţii. Dacă îi asiguri copilului o selecţie de alimente din cele 5 grupe de bază (legume, fructe, cereale, proteine, lactate) şi îl laşi să experimenteze cu o varietate cât mai mare de gusturi, culori şi texturi, va reuşi să aibă o dietă echilibrată.
  3. Nu restricţiona aportul de grăsimi din meniul lui. Bebeluşii şi copiii mici ar trebui să îşi ia jumătate din cantitatea de calorii din grăsimi. Colesterolul şi alte grăsimi sunt foarte importante pentru creşterea şi dezvoltarea lor la această vârstă. După ce ajunge la vârsta de 2 ani, poţi începe să descreşti consumul de grăsime (ajungând la o treime din cantitatea de calorii până la vârsta de 4-5 ani).
  4. Evită mâncarea condimentată, sărată sau îndulcită. Aceste ingrediente nu îi permit copilului să simtă gustul natural al mâncării şi pot să dăuneze sănătăţii, pe termen lung.
  5. Copilul de 1 an se poate îneca cu mâncare. Copiii învaţă să mestece bine, mărunţind mâncarea, abia la vârsta de 4 ani. Ai grijă ca mâncarea să fie mărunţită în bucăţi uşor de mestecat.
  • Nu sunt recomandate nucile, boabele de struguri, roşiile cherry, morcovii întregi, seminţele, bucăţile de carne mari, bomboanele, jeleurile
  1. Are nevoie de supravegherea unui adult în timpul mesei. Nu este indicat să alerge sau să se joace în timp ce mănâncă. Astfel scazi riscul de a se îneca cu mâncarea şi îi formezi obiceiuri sănătoase.