Bebeluşul eructează

Când înghit aer în timpul alăptării, bebeluşii devin neliniştiţi şi plâng, ceea ce este normal. Atunci când se întâmplă este bine să întrerupi alăptarea decât să îl laşi pe cel mic să se agite în timp ce mănâncă. Dacă se agită va înghiţi şi mai mult aer ceea ce îi va creşte disconfortul şi chiar poate duce la vomă.

O strategie eficientă este să îl ridici la jumătatea mesei pe umăr pentru a scoate aerul (a eructa), chiar dacă nu dă nici un semn de disconfort. Pauza şi schimbarea poziţiei vor întrerupe înghiţirea laptelui cu lăcomie, reducându-se astfel şi cantitatea de aer înghiţită. Momentul  în care schimbi sânul  în timpul alăptării, este ocazia perfectă pentru eliminarea aerului. Sunt şi copii care nu înghit foarte mult aer în timp ce mănâncă şi de aceea nu vor avea nevoie să elimine des aerul.

Bebeluşul sughite

Cei mai mulţi bebeluşi sughiţă destul de des. De obicei, acest lucru îi deranjează mai mult pe părinţi decât pe bebeluşi, însă dacă sughiţul începe în timpul alăptării, este bine să schimbi poziţia. Laptele ajută, mai ales dacă aerul din burtică a fost eliminat.  Dacă bebeluşul tău sughite frecvent în timpul alăptării, încearcă să îl hrăneşti înainte că el să fie foarte înfometat şi agitat.

Bebeluşul regurgitează

Regurgitarea este şi ea foarte frecventă în primele luni de viaţă ale bebeluşului. Uneori este semn că bebeluşul a mâncat mai mult decât putea primi stomacul lui. Uneori, regurgitează odată cu eliminarea aerului. Regurgitarea nu este motiv de îngrijorare, bebeluşul nu se va îneca, nu simte nici un disconfort chiar dacă se întâmplă în timpul somnului. Când încep să stea bine în funduleţ, această problemă dispare treptat.

Este important să facem diferenţa între regurgitare normală şi vomat. Spre deosebire de regurgitare care nu creează nici un disconfort micuţului tău, vomatul este puternic şi creează suferinţă. De obicei apare imediat după masă şi se manifestă prin eliminarea unei mari cantităţi de lapte. Dacă bebeluşul tău vomită în mod regulat (o dată sau de mai multe ori pe zi) consultă medicul pediatru.

Deşi este imposibil să previi regurgitarea, poţi urma câteva sfaturi care să ajute la scăderea frecvenţei episoadelor:

  • Alăptează într-un mediu liniştit în care amândoi să va simţiţi relaxaţi
  • Evita să întrerupi brusc mesele, zgomotele şi luminile puternice
  • Ridică-l pe umăr pentru a elimina aerul înghiţit atunci când schimbă sânul
  • Nu îl alapta în poziţie culcată
  • Ţine-l într-o poziţie ridicată 20 minute după fiecare masă
  • Încearcă să îl hrăneşti înainte ca el să fie foarte flămând şi agitat
  • Ridică puţin salteaua pătuţului acolo unde stă capul bebeluşului