Nimeni nu-şi doreşte un bebeluş stresat. Stresul este contagios iar stresul cronic poate avea consecinţe asupra sănătăţii. Când bebeluşii sunt expuşi la hormonul stresului, numit cortizol, pot dezvolta probleme de comportament şi boli legate de stres mai târziu în viaţa de adult (Asok et al 2013; Luby et al 2013).

Afecţiunea fizică, răspunsul prompt și sensibilitatea părinților la nevoie copilului scad nivelul cortizolului, ceea ce înseamnă că prezenţa pozitivă a părinţilor face toată diferenţa. Ce putem face pentru a-i feri pe cei mici de stres?

  1. Să oferim multă afecţiune fizică. Contactul fizic eliberează mai mulţi hormoni în creierul copilului, inclusiv oxitocina (“hormonal dragostei”) şi analgezice naturale. Acestea au un efect de calmare şi ajută la oprirea producţiei de cortizol. Ca rezultat, organismul devine mai rezistent la stres.
  1. Să gândim ca un bebeluş. Când te-ai simţit ultima dată vulnerabil, dependent, imobilizat şi fără să poţi comunica? Cu cât înţelegi mai bine perspectiva bebeluşului tău, cu atât vei avea mai multe şanse să minimizezi stresul.

De exemplu, în momentul băiţei, pregăteşti tot ce este necesar şi apoi îl dezbraci înainte de a-l pune în apă? Sau invers? Dacă alegi a două variantă, bebeluşul va simţi temperatura rece, iar când intră în contact cu apa caldă, va avea cu siguranţă o reacţie negativă. Este important să ne punem în locul lui, să identificăm şi să evităm acele situaţii care ar putea duce la stres.

  1. Să nu subestimăm abilitatea bebeluşului de a oglindi emoţiile noastre negative. Când suntem distrași, supăraţi sau deprimaţi poate vom crede că cel mic nu observă pentru că sunt prea mici. Studiile arată altceva, însă. Chiar şi în burtica mamei lor, bebeluşii devin agitaţi atunci când mama are o problemă emoţională (Yoo şi Reeb-Sutherland 2013). La vârsta de 6 luni, cei mai mulţi bebeluşi pot face diferenţa între limbajele corpului: fericit sau supărat (Zeibler et al 2013) şi sunt foarte sensibili la un mediu “ostil”.

Şi chiar mai mult, bebeluşii simt stresul părinţilor, chiar dacă nu are legătură cu ei. Într-un experiment, cercetătorii au separat mamele de bebeluşii lor pentru scurt timp şi le-au dat de îndeplinit o sarcină. Unele dintre ele au trebuit să vorbească în public, ceea ce presupune stres iar altele au avut de îndeplinit o sarcină mai simplă, fără stres. Când mamele au fost reunite cu bebeluşii lor, cercetătorii au măsurat răspunsul la stres al tuturor. Bebeluşii mamelor care au vorbit în public au simţit anxietatea şi ritmul cardiac s-a înteţit, iar această stare s-a oglindit în starea bebeluşilor lor. Lecţia pe care o învăţăm din acest experiment este că trebuie să gestionăm propriul stres, cu ajutorul celor din jur, pentru a nu influenţa comportamentul bebeluşului.

  1. Să comunicăm cu bebeluşul. La fel ca afecţiunea fizică, dialogul blând cu bebeluşul eliberează oxitocină. În plus, se pare că bebeluşii apreciază când îi tratăm ca pe parteneri de conversaţie egali, fiind receptivi la sentimentele lor, răspunzând la sunetele lor şi oferindu-le ajutor atunci când au nevoie. Aceste tehnici îi ajută pe cei mici să facă faţă emoţiilor şi să dezvolte o relaţie sigură şi sănătoasă cu părintele.
  1. Să ne plimbăm împreună. Este bine ştiut că bebeluşilor le place să fie plimbaţi peste tot. Plimbarea în braţe este preferată ţinutului în braţe, fără mişcare. Într-un experiment s-a relevat faptul că bebeluşii plimbaţi avea ritmul inimii mai scăzut, erau mai puţin agitaţi şi plângeau mai puţin (Esposito et al 2013).
  1. Să fim aproape în timpul somnului. Pentru cea mai mare parte a existenţei omului pe pământ, strămoşii noştri dormeau aproape de bebeluşii lor pentru a-i proteja de pericole. Supravieţuirea lor depindea de asta. Deci nu ar trebui să ne surprindă faptul că bebeluşii simt stres atunci când sunt lăsaţi singuri pe întuneric, în pătuțul lor. Există studii care arată că bebeluşii lăsaţi singuri în pătuţ pentru a învăţa să adoarmă singuri au avut un nivel ridicat de cortizol, chiar dacă nu plângeau (Middlemiss et al 2011).