Caravana Primelor 1000 zile

Program de conştientizare a importanței alăptării pentru mamă și copil.

ARAD

28 septembrie 2016 | Hotel Continental Forum


DESPRE CARAVANĂ


Salvați Copiii România în parteneriat cu Fundația Nutricia Early Life Nutrition a lansat „Caravana Primelor 1000 de zile”, ca parte a programului de conştientizare a importanţei alăptării pentru mamă şi copil.



Acest program a constat într-o serie de 10 evenimente educaționale dedicate proaspeților și viitorilor părinti din Romania, fiind special gândită pentru ca aceștia să aibă acces la informaţii legate de beneficiile alăptarii şi să conştientizeze din timp importanţa acesteia în primele 1000 de zile.

AGENDA


Caravana Primelor 1000 de zile a fost lansată în data de 21 septembrie în București.

Aceasta a debutat printr-un eveniment dedicat proaspeților și viitorilor părinți. Evenimentul, primul dintr-o serie de 10 evenimente ce s-au desfășurat în 10 orașe din toată România, a facut parte dintr-un program naţional de conştientizare a importanţei alăptării pentru mama și copil.

Invitaţii speciali au abordat subiectul alăptării din toate perspectivele, încercând să facă un tablou complet al procesului de alăptare.

Importața nutriției pentru mamă și copil

În cadrul acestui panel ati aflat ce înseamnă Primele 1000 de zile, cum influențează ceea ce mănâncă copilul tău în primele 1000 de zile, sănătătea şi dezvoltarea fizică şi psihică a acestuia ca viitor adult.

De asemenea, ati aflat de la specialiști care trebuie sa fie nutriția corectă adaptată nevoilor tale în perioada alăptării.

Beneficiile alăptării pentru mamă și copil

Conform ultimelor studii alăptarea este asociată cu reducerea incidenței diareei, a infecțiilor respiratorii, a bolilor alergice la copil, și cu reducerea riscului de cancer mamar sau ovarian și a riscului de osteoporoză la mamă. Acestea sunt doar cateva dintre beneficiile asociate alăptării. Pentru a afla mai multe despre beneficiile alaptarii.

La ce să te aștepți ca mamă

În perioada alăptării se stabileşte o legătură emoţională foarte importantă între mamă şi copil, iar starea pe care o are mama poate să influenţeze cu uşurinţă starea copilului.

În cadrul acestui panel ați învățat la ce să te aștepti ca mamă pentru ca experiența maternității să fie una pozitivă atât pentru tine cât și copilul tău.

Drepturile mamei care alăptează

Conform OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, salariatele care alăptează au dreptul la două pauze pentru alăptare pe zi, de câte o oră fiecare, până la împlinirea vârstei de un an a copilului. Reprezentanţi ai Ministerului de Sănătate Publică au oferit mai multe detalii despre demersurile legale care încurajează şi protejează alăptarea.

INVITAŢI SPECIALI

prof. dr. Marin Burlea

prof. dr. Marin Burlea

prof. dr. Liana Mos

prof. dr. Liana Moş

Leahu Ioana-Mihaela

Leahu Ioana-Mihaela

Psiholog şi psihoterapeut în cadrul Centrului de Consiliere pentru Părinţi al Organizaţiei Salvaţi Copiii Filiala Timişoara

Gianina Romanescu

Gianina Romanescu

Asistent Medical generalist, Educator Perinatal SAMAS Certificat, Trainer Babywearing

Reprezentant Direcţia Publică de Sanatate

 
ORGANIZATORI

PARTENERI

Salvaţi Copiii România

Nutricia - Early Life
Nutrition Foundation

Societatea Naţională de Medicină a Familiei

Societatea Română de Pediatrie

Programul SAMAS - Sănătate pentru mame şi sugari

LOCAŢIE



© Copyright Nutricia Early Life Nutrition Romania